gala_excelentei.pngplati_online.pnginregistrare_cnasr.pngsucursale_teritoriale.pngreteaua_excelenta.pnglocuri_munca.png

Gala Asistentei Sociale 2013

PRILEJ DE SĂRBĂTOARE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ TIMIȘEANĂ

GALA ASISTENȚEI SOCIALE 2013

 

Vineri, 29 Noiembrie 2013, începând cu orele 18.00, în Sala Viena a Hotelului Timișoara a avut loc Gala Asistenței Sociale 2013, primul eveniment de la nivelul întregii țări dedicat celebrării profesiei de asistent social și a progreselor înregistrate în domeniul asistenței sociale din perioada de după Revoluție.
Evenimentul a reunit peste 120 de reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor furnizoare de servicii sociale de la nivelul județului Timiș – manageri, asistenți sociali, precum și alte categorii profesionale care activează într-o organizație sau instituție furnizoare de servicii sociale (psihologi, educatori, pedagogi etc.).
Principalii organizatori ai evenimentului au fost Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara și Colegiul Național al Asistenților Sociali din România.
Finanțatorii evenimentului au fost Consiliul Județean Timiș și Colegiul Național al Asistenților Sociali din România.
În cadrul evenimentului au fost acordate numeroase distincții pentru rezultatele obținute în domeniul asistenței sociale atât entităților juridice furnizoare de servicii sociale de la nivelul județului Timiș, dar profesioniștilor care și-au dedicat activitatea acestui domeniu.
Lista instituțiilor/organizațiilor și persoanelor premiate în cadrul Galei Asistenței Sociale 2013, precum și distincțiile acordate acestora:
- Domnul Profesor Dr. Viorel Prelici - Fondator al ȋnvăţământului universitar de asistenţă socială ȋn zona Banat şi promotor al profesiei de asistent social, la nivel naţional şi internaţional
- Post Mortem, Domnul Conferențiar Dr. Adrian Jinaru - Pentru merite deosebite ȋn formarea universitară a asistenţilor sociali şi activitatea sa profesională la Departamentul de Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara, ȋn perioada 2006-2013
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș - Performanță în furnizarea de servicii pentru protecția copilului și familiei
- Kinderzukunft – Fundația Rudolf Walther – Filiala din Timișoara - Model de bune practici in servicii de tip rezidential pentru protectia copilului
- Asociația Creștină For Help - Contribuția adusă la promovarea accesului la educație a copiilor proveniți din categorii defavorizate
- Fundatia Umanitara Chosen Romania, Centrul de Zi “Casa Olarului” - Contribuția adusă la promovarea accesului la educație a copiilor proveniți din categorii defavorizate
- Societatea pentru Copii şi Părinţi (SCOP) - Contribuția adusă la promovarea accesului la educație a copiilor proveniți din categorii defavorizate
- Asistent social Zîmța Clivia – Asociația Creștină For Help - Cel mai promitator debut in asistenta sociala
- Asistent social Popa Anamaria– Fundația Serviciilor Sociale Bethany - Implicare profesionala deosebita in domeniul prevenirii separarii copilului de familia biologica
- Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi “Nu mă uita”, Jimbolia - Calitate in serviciile de recuperare pentru copiii cu dizabilitati
- Asociatia Colfasa - Rezultatele deosebite in integrarea profesionala a grupurilor vulnerabile
- Fundaţia “Pentru Voi” - Promotor al serviciilor sociale pentru persoanele adulte cu dizabilitati intelectuale
- Căminul pentru Persoane Vârstnice Jimbolia - Performanta in serviciile rezidentiale de ingrijire a persoanelor varstnice
- Federația Caritas a Diecezei Timișoara – Centrul de îngrijire socio-medicală “Sf. Ioan” – Bacova - Calitate in furnizarea de servicii socio-medicale pentru persoane varstnice
- DASC Timișoara – Serviciului pentru Protecţia Socială a Persoanelor Vârstnice - Contributia adusa la promovarea autonomiei persoanelor varstnice
- Serviciul de Probațiune Timiș - Performanta in promovarea sanctiunilor alternative
- Centrul de Reeducare Buzias - Model de bune practici in educarea minorilor delincventi
- Penitenciarul Timisoara – Succesul obținut în implicarea resurselor comunității pentru integrarea socială a dețiunilor
- Serviciul de Ajutor Maltez în Romania – filiala Timișoara - Inovatie si dezvoltare in Asistenta Sociala pentru programul Balul Caritabil Maria
- Fundatia Serviciilor Sociale Bethany - Promovarea sustenabilitatii in mediul rural
- Federația Caritas a Diecezei Timișoara – Azilul de Noapte ”Pater Jordan” - Performanta in interventia in situatie de criza
- Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş - Rezultate deosebite in prevenirea consumului de substante si promovarea unei vieti sanatoase
- Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Timisoara - Promovarea activitatilor de voluntariat in sprijinul grupurilor vulnerabile
- Voluntara Olar Olivia Oana – Asociația Creștină For Help - Implicare deosebita in sprijinul copiilor cu risc de abandon scolar
- Voluntarul Gomboșanu Ioan-Daniel– Fundația Serviciilor Sociale Bethany - Implicare deosebita in cadrul unei campanii de strangere de fonduri
- Voluntarul Gabriel Ciobotaru – Asociația Șansa Ta - Implicare deosebita in cadrul unei campanii de strangere de fonduri
- Consiliul Local Jimbolia, propus de Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi “Nu mă uita” - Contributia adusa la dezvoltarea serviciilor sociale de la nivelul comunitatii Jimbolia
În urma reacțiilor pozitive obținute de la participanți, organizatorii evenimentului și-au propus organizarea acestui eveniment cu o frecvență anuală.
Detalii la coordonatorul evenimentului: Lector univ dr. Loreni Baciu: email: lorenieb@yahoo.com sau mobil 0727312722

Preşedinte CNASR

Prof.univ.dr. Doru Buzducea 

Director Departament

Conf.univ.dr. Cosmin Goian

comisii_cooperative.pngcorpul_de_control.pngcomitetul_sectorial_sanatate_asistenta_sociala.pngfinanciar.png

registru_actualizat.png

Contact

Bucuresti, Str. Biserica Amzei, nr.29, et.3, sector 1, cod postal 010393

cnasr_qr.pngtel1: 0748 124 585
tel2: 021 317 51 25
fax1: 031 817 20 47
fax2: 021 317 24 30

e-mail: cnasr@cnasr.ro

Cont IBAN:
RO38 RZBR 0000 0600 1203 7312 

Banca: Raiffeisen Bank,
Agentia Piata Romana Bucuresti

Cont IBAN:
RO56 RNCB 0075 0352 4057 0001

Banca: BCR
Unitatea BCR Unirea

Cod fiscal: 17400940

Program de relatii cu publicul:
luni-joi
orele 10.30-14.30