gala_excelentei.pngplati_online.pnginregistrare_cnasr.pngsucursale_teritoriale.pngreteaua_excelenta.pnglocuri_munca.png

Recomandări pentru asistenții sociali în timpul Pandemiei de Covid-19

Recomandări pentru asistenții sociali în timpul Pandemiei de Covid-19
De Lena Dominelli, Universitatea din Stirling

Articol tradus de studenţii şi profesorii de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti

Introducere:


Asistenții sociali și toți ceilalți lucrători din domeniul protecției sociale vor continua să lucreze cu publicul în timpul pandemiei de Covid-19. Ce principii îi pot ajuta pe aceștia să acționeze în moduri anti-opresive, protejându-și în același timp propria sănătate și pe cea a celor care beneficiază de servicii, astfel încât să se asigure că nu răspândesc Coronavirus, în special în rândul celor vulnerabili. Majoritatea competențelor pe care asistenții sociali le dețin vor fi relevante chiar și în acest context. Acestea includ:


● Să trateze oamenii cu respect și demnitate.
● Să nu îi lezeze nici pe ceilalți nici pe ei înșiși.
● Să fie amabili și să arate compasiune în conformitate cu cerințele practicii pe care deja o dețin.
● Să reducă sursele care produc teamă, explicând clar și simplu problemele.
● Să ofere consiliere, după caz, direcționând persoanele către servicii de specialitate, în special pe cele care se confruntă cu pierderea și suferința, care pot include decesul, dar și pierderea libertăților și a rutinei normale.
● Să asculte activ (păstrând distanță de cel puțin 2m între ei și beneficiarii serviciului) și să înțeleagă situația locală.
● Să respecte distanțarea socială oriunde este posibil (să stea acasă, să lucreze de acasă, acolo unde este posibil, să păstreze distanța de 2m față de alte persoane, să nu participe la adunări publice, concerte sau alte evenimente).
● Să respecte măsurile de siguranță, după cum recomandă autoritățile din domeniul sănătății (să poarte măști și/ sau îmbrăcăminte de protecție; în special, să nu își atingă fața, ochii, nasul și gura; să își spele mâinile frecvent și în mod corespunzător; să arunce imediat șervețelele nazale folosite și alte produse din hârtie; să dezinfecteze suprafețele dure pe care le-ar putea atinge – să aibă grijă să se autoizoleze dacă vor considera că sunt bolnavi, cel puțin 14 zile - am oferit îndrumări separate despre aceste puncte).
● Să ofere beneficiarilor o informare în avans (în format electronic sau prin poștă) dacă intenționează să se înfățișeze la ușa lor îmbrăcați în costum de protecție.

Aici vreau să mă concentrez asupra problemelor suplimentare pe care ar trebui să le luați în considerare. Acestea necesită să fiți mai vigilenți, în special în depistarea vulnerabilităților, în timp ce identificați punctele forte și capacitățile pe care le puteți consolida; să reflectați critic, inclusiv asupra propriei practici; să fiți atenți la impactul problemelor sociale, cum ar fi sărăcia, practicile discriminatorii și abuzul de substanțe; să știți ce resurse sunt disponibile în rândul persoanelor, familiilor și comunităților (faceți acest lucru prin obținerea unui profil al comunității și căutând resursele disponibile și lacunele înainte de a părăsi biroul, acolo unde este posibil); să știți să accesați resurse alternative; să direcționați beneficiarii serviciilor către alte agenții; să instruiți și să supravegheați voluntarii care vă sprijină; și să obțineți instruire și supraveghere, astfel încât să vă puteți face munca cât mai bine.

Teritoriu incert
Virusul Covid-19 este nou și nu există în fapt multe instrucțiuni care să fi fost testate. Deci, intrăm pe un teritoriu necunoscut și incert. În aceste condiții, este important să învățăm unii de la alții, inclusiv de la cei de pe alte continente, și să folosim propriile capacități de reflecție, critice și inovatoare, pentru a verifica ce spun alții și pentru a improviza soluții noi împreună cu ceilalți, adaptate circumstanțelor specifice locale și relevante contextului din punct de vedere cultural. Mai jos sunt câteva puncte pe care poate doriți să le luați în considerare dacă efectuați vizite la domiciliu, vizite instituționale sau mergeți oriunde altundeva pentru a furniza servicii celor care le solicită:
● Rămâneți acasă dacă vă simțiți rău. Discutați situația cu managerul direct și luați cele mai bune sfaturi posibile prin asistență online în primă instanță. Amintiți-vă că puteți transmite coronavirus către alte persoane vulnerabilefără să știți.
● Fiți pregătit. Discutați cu colegii dumneavoastră diferite scenarii înainte de a vă întâlni cu beneficiarii serviciilor și purtați cu dumneavoastră orice broșură cu informații necesare.
● Purtați orice îmbrăcăminte de protecție necesară în circumstanțele în care vă aflați.
● Fiți vigilent și rămâneți în alertă în ceea ce privește identificarea tensiunilor sociale în cadrul relațiilor. Persoanele supuse stresului pot fi mai predispuse să fie abuzive, să devină violente și agresive sau să se angajeze în abuz de substanțe.
● Căutați semne ale abuzurilor emoționale, fizice și sexuale, care pot deveni mai numeroase odată cu un contact mai crescut între membrii apropiați ai familiei care sunt izolați acasă unul cu celălalt. Pentru persoanele în vârstă, aceasta poate include și abuzul financiar. De asemenea, este probabil ca violența domestică să crească atunci când oamenii sunt stresați și trăiesc în spații limitate.
● Gândiți-vă la activități pe care puteți să le recomandați să le desfășoare cei care stau acasă, inclusiv digitale. Asigurați-vă că mâinile sunt spălate înainte și după joc, mai ales pentru jocurile de societate, și păstrați distanța socială atunci când le jucați.
● Este posibil ca oamenii să întâmpine probleme în a-și face cumpărături alimentare, așa că luați-vă termosul cu dumneavoastră, astfel încât să puteți spune că aveți o băutură/ ați băut atunci când sunteți invitați să serviți una. Cumpărăturile ar putea fi o problemă pentru unii beneficiari de servicii, așadar găsirea unor voluntari care să fie protejați și instruiți în mod adecvat poate ajuta cu astfel de sarcini. Dacă duceți mâncare în casele oamenilor, asigurați-vă că utilizați mănuși de unică folosință și că le aruncați odată ce vă întoarceți la mașină. Pentru fiecare gospodărie trebuie utilizată o nouă pereche. Țineți dezinfectant pentru mâini în mașină pentru a-l utiliza imediat. Păstrați o pungă de gunoi la îndemână.
● Fiți atenți la semnele de boală mintală. Indivizii pot fi stresați de îngrijorări care provin din surse multiple și fac cu greu față situației. Să știți cum să îi îndrumați către servicii localizate adecvat.
● Fiți conștienți de izolarea socială, nu numai de cea în rândul persoanelor vârstnice, ci și în rândul familiilor cu copii mici, adolescenți și adulți care sunt obligați să stea în casă, mulți dintre care vor avea un spațiu limitat. Ce altceva pot face? Mersul la plimbări și păstrarea unei distanțe de 2m față de alți adulți poate fi acceptabilă și utilă.
● Răspundeți cu sensibilitate persoanelor care ar putea fi îngrijorate de viitorul propriei persoane, al copiilor, al familiei sau al comunității lor. Incertitudinea comunitară poate fi intensificată în situații în care pierderea locurilor de muncă este mare.
● Consilierea celor îndurerați și care au suferit o pierdere grea poate fi crucială pentru unii oameni care pot experimenta deprivarea de unele activități pe care le considerau a fi sigure ca pe o pierdere care i-a îndurerat. Fiecare răspuns va fi individual și ar trebui să fiți pregătiți să înțelegeți acest lucru. Dacă nu, apelați la cineva care înțelege pentru a vă însoți/ pentru a merge în locul dvs.
● Cadrele didactice universitare din domeniul asistenței sociale și îndrumătorii de practică ar trebui să fie conștienți de sărăcia studenților, mai ales că mulți dintre aceștia ar fi ocupat locuri de muncă în industriile de catering și timp liber, iar aceste locuri de muncă s-au închis pentru moment.
● Urmăriți unde ați fost și cu cine ați fost/ ați luat contact. Asigurați-vă că aceste consemnări sunt cunoscute de cei de la birou și se află pe laptopul dvs./ telefonul dvs. mobil, astfel încât să poată fi distribuite celor care au nevoie să știe. Acest lucru este deosebit de important în depistarea celor cu care ați intrat în contact în cazul în care vă îmbolnăviți.

În cele din urmă, rămâneți calmi, rămâneți în siguranță și păstrați distanța socială.
Dacă aveți sugestii bazate pe experiența dvs. și doriți să le împărtășiți, vă rog să mă contactați la:
lena.dominelli@stir.ac.uk
Vă mulțumesc!

Articol original: https://www.iriss.org.uk/news/features/2020/03/25/guidelines-social-workers-during-covid-19-pandemic?fbclid=IwAR3RTjiDXNhbBRC4QSAGm0PkGDsW9aj8WUApTfsjqpTEAqMSv_xkqCKW1Xs

Material tradus și adaptat de
Maria Iancu – Student, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Departamentul de Asistență Socială, Universitatea din București
Lector univ.dr. Georgiana – Cristina Rentea - Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Departamentul de Asistență Socială, Universitatea din București
Lector univ.dr. Anca Mihai - Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Departamentul de Asistență Socială, Universitatea din București

 

comisii_cooperative.pngcorpul_de_control.pngcomitetul_sectorial_sanatate_asistenta_sociala.pngfinanciar.png

registru_actualizat.png

Contact

Bucuresti, Str. Biserica Amzei, nr.29, et.3, sector 1, cod postal 010393

cnasr_qr.pngtel1: 0748 124 585
tel2: 021 317 51 25
fax1: 031 817 20 47
fax2: 021 317 24 30

e-mail: cnasr@cnasr.ro

Cont IBAN:
RO38 RZBR 0000 0600 1203 7312 

Banca: Raiffeisen Bank,
Agentia Piata Romana Bucuresti

Cont IBAN:
RO56 RNCB 0075 0352 4057 0001

Banca: BCR
Unitatea BCR Unirea

Cod fiscal: 17400940

Program de relatii cu publicul:
luni-joi
orele 10.30-14.30