Bld. General Gheorghe Magheru, nr. 31, et. 6, sector 1, Bucuresti, cod postal 010325 Tel: 0748.124.585, 021.317.51.25

Regulament

Regulament

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială Ediția a IX-a 2023

 

Art. 1. Evenimentul „Gala Națională a Excelenței  în Asistența Socială” este un proiect inițiat de către  Colegiul Național al Asistenților Sociali din România și are ca obiectiv celebrarea profesiei de asistent social, promovarea și recunoașterea meritelor asistenților sociali din România precum și a celor care contribuie la promovarea profesiei de asistent social și la dezvoltarea asistenței sociale în România.

Art. 2. Lista premiilor și distincțiilor de excelență în promovarea profesiei de asistent social în România sunt precizate în Anexa 1 a acestui Regulament.

Art. 3. în cadrul Galei pot primi premii persoane fizice și juridice cu rol important în promovarea profesiei de asistent social. Pentru Premiul asistentul social al anului 2022 și categoria asistenţi sociali ai anului 2022 se pot înscrie numai asistenții sociali, înregistrați în Registrul Național al Asistenților Sociali din România - RNASR.

Art. 4. Un participant persoană fizică sau juridică poate aplica la mai multe secțiuni ale Galei.

Art. 5. Aplicațiile/candidaturile înscrise în competiție de către persoanele fizice și juridice se vor referi la activitățile și acțiunile individuale profesionale ale aplicantului, desfășurate în cadrul unor proiecte/programe implementate pe parcursul anului 2022.

Art. 6. Pentru participanții persoane fizice, conflictul de interese este definit de situația în care un aplicant persoană fizică este soțul, afinul sau ruda pană la gradul al IV-lea al unui membru al juriului și depune o aplicație la o secțiune jurizată direct de către membrul respectiv. în situația în care un membru al juriului se află în conflict de interese în raport cu o aplicație depusă de către o persoană fizică, acesta se va abține de la votarea respectivei aplicații.

Art. 7. Participanții au urmatoarele drepturi:

  1. Să se înscrie în competiție fără a li se percepe nici un fel de taxe;
  2. Să promoveze/disemineze, utilizând orice canal de comunicare, participarea lor la competiție, precum și posibilele distincții obținute;
  3. Să folosească diploma de merit și eventualele distincții în CV-ul personal.

Art. 8. Participanții au următoarele obligații:

  1. Să respecte prezentul Regulament împreună cu toate Anexele lui și deciziile juriului;
  2. Să nu angajaze numele Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială sau ale organizatorilor/partenerilor în contexte defăimătoare, care pot aduce prejudicii imaginii proiectului și/sau organizatorilor săi;
  3. Să pună la dispoziția organizatorilor sau a juriului, dacă este cazul, documente suplimentare care să detalieze informațiile din formularul de aplicație;
  4. Să colaboreze, dacă este cazul, cu organizatorii în vederea elaborării unor documente legate de eveniment.

Art. 9. Organizatorii au urmatoarele drepturi:

  1. Să coordoneze activitățile de organizare a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială;
  2. Să atragă finanțări, sponsorizări, donații necesare acoperirii costurilor privind organizarea evenimentului, decernarea premiilor și alte costuri adiacente;
  3. Să promoveze/disemineze, utilizând orice canal de comunicare, informații privind organizarea Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, precum și detalii privind participanții (conform formularului de înscriere, Anexa 2).

Art. 10. Organizatorii au urmatoarele obligații:

  1. Să asigure tuturor participanților dreptul la o jurizare corectă;
  2. Să asigure vizibilitate evenimentului și finanțatorilor;
  3. Să colaboreze cu participanții în vederea clarificării oricăror detalii privind aplicația, necesare pentru asigurarea unei jurizări corecte a aplicațiilor Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială precum și evitarea posibilelor conflicte de interese.

Art. 11. înscrierea aplicațiilor/nominalizărilor și depunerea formularului de participare/preselecția, jurizarea și anunțarea finaliștilor  se vor  desfășura conform calendarului prezentat în Anexa 3 a prezentului regulament.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica Anexa 3, ori de câte ori este nevoie.

După încheierea perioadei de verificare, toate aplicațiile selectate vor fi afișate pe site-ul competiției: gala.cnasr.ro

 

INSCRIERE APLICAȚII

Art. 12. înscrierea aplicațiilor în competiție implică acceptarea condițiilor din prezentul Regulament.

Art. 13. Pentru toate categoriile de premii înscrierea aplicațiilor se poate face exclusiv on-line, la adresa de e-mail gala.cnasr@gmail.com prin transmiterea în format electronic a formularului de înscriere și a documentelor suport, utile pentru jurizarea aplicației (CV, recomandări, chestionare de evaluare a satisfacției beneficiarilor, articole din presă, scrisori de la beneficiari, evaluări făcute de angajator, rapoarte de activitate, etc.).

Art. 14. înscrierea în competiție poate fi făcută prin auto-nominalizare sau nominalizare de către un terț, astfel:

  1. Persoana fizică sau juridică în cauză poate să-și depună candidatura în nume propriu pentru o secțiune, conform Anexei 1;
  2. Organizația angajatoare, alt asistent social, sau alt cetățean cu domiciliul în România poate nominaliza una sau mai multe persoane fizice, pentru una din secțiuni, conform Anexei 1.

Art. 15. Organizatorii își rezervă dreptul de a solicita revizuirea informațiilor din formularele de înscriere ce conțin greșeli sau omisiuni flagrante și vor acorda asistență participanților, pe toată perioada de înscriere.

Art. 16. O aplicație poate fi eliminată din competiție în cazul în care înscrierea nu s-a realizat în termenul prevăzut în Anexa 3 și dacă formularul de participare nu întrunește următoarele criterii necesare în faza de preselecție (pentru „Premiul asistentul social al anului 2022” și „Categoria asistenţi sociali ai anului 2022”), iar informațiile nu au fost revizuite conform art. 15, sau completate conform art. 17:

  • Premiul asistentul social al anului 2022
    • aplicația să fie concisă și accesibilă;
    • să se remarce prin rezultate profesionale deosebite în practicarea profesiei de asistent social;
    • să fie incluse în aplicație cel puțin 2 exemple de bună practică;
    • să demonstreze că este un model de urmat;
    • să prezinte contribuția unică pe care candidatul/candidata a adus-o beneficiarilor, colegilor, echipei și organizației lor și profesiei în ansamblu;
    • să contribuie la promovarea imaginii profesiei de asistent social;
    • dovezi și feed-back de la beneficiari, colegi, organizația/instituția din care face parte, etc. referitor la munca pe care o desfășoară.
  • Categoria asistenţi sociali ai anului 2022:
    • aplicația să fie concisă și accesibilă;
    • motivul pentru care sunt nominalizați sau pentru care s-au autonominalizat;
    • să se remarce prin rezultate profesionale deosebite în domeniul pentru care a fost trimisă aplicația;
    • să fie incluse în aplicație cel putin 2 exemple de bună practică;
    • să contribuie la promovarea imaginii profesiei de asistent social;
    • dovezi și feed-back de la beneficiari, colegi, organizația/instituția din care face parte, etc. referitor la munca pe care o desfășoară.
  • Categoria personalităţi care susţin asistenţa asocială:
    • aplicația să fie concisă și accesibilă;
    • să contribuie la promovarea imaginii profesiei de asistent social;
    • să fi contribuit la îmbunătățirea situației pentru anumite categorii de beneficiari ai sistemului de asistență socială;
    • Dovezi și recomandări referitor la munca pe care o desfașoară, etc.

Art. 17. La solicitarea organizatorilor, participanții trebuie să prezinte acte oficiale sau alte dovezi care să demonstreze afirmațiile din formularul de participare, în termenul stabilit de CNASR. în cazul în care se vor constata neconcordanțe sau aplicantul se va găsi în imposibilitatea de a demonstra veridicitatea informațiilor din formularul de înscriere, la solcitarea CNASR,  se va lua măsura excluderii aplicațiilor sale din concurs sau retragerea distincțiilor primite, dacă aceastea sunt dovedite după decernarea distincțiilor sau diplomelor de excelență din partea CNASR.

Art. 18.   Organizatorii au dreptul de a reîncadra aplicațiile înscrise, în cazul în care secțiunea propusă de un aplicant nu este cea potrivita. Participantul va fi anunțat de către echipa de organizare.

Art.19. Acceptarea/aprobarea înscrierii unei aplicații în competiție, după transmiterea formularului de înscriere, va fi confirmată de către echipa de organizare a Galei Nationale a Excelenței în Asistența Socială prin trimiterea unui mesaj electronic de validare a formularului de înregistrare în varianta finală (printr-un e-mail trimis către adresa din contul aplicantului). Deasemenea, în cazul în care persoana a fost nominalizată de către un terț, va fi înștiințată și persoana care a fost nominalizată astfel încât aceasta sa fie de acord cu înscrierea în competiție.

Art.20.  Organizatorii își rezervă, față de participanți, dreptul de a folosi în materialele de promovare ale Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială numele asistenților sociali, a nominalizaților, a organizațiilor participante, informații din formularele de înscriere, fotografii sau alte materiale legate de aplicațiile lor.

Art. 21. Informațiile referitoare la aplicațiile persoanelor fizice vor fi făcute publice numai în măsura în care aplicantul își dă acordul expres cu privire la utilizarea acestor date, de către organizatorii Galei, în comunicările publice referitoare la Gala (conform formularului de înregistrare). Opțiunea candidatului privind ne-acordarea dreptului organizatorilor Galei de a utiliza informațiile despre persoana sa în materialele publicitare/de promovare nu influențează în niciun fel procesul de jurizare/ evaluare a candidaturilor.

 

PRESELECȚIE ȘI VOT ONLINE Categoria asistenţi sociali ai anului 2022 și premiul Asistentul Social al Anului

Art. 22. Aplicațiile înscrise în competiție în Categoria asistenţi sociali ai anului 2022 și premiul Asistentul Social al Anului vor fi supuse unei etape de preselecție și votului public astfel:

PRESELECȚIE:

Preselecția aplicațiilor înscrise pentru “Categoria asistenţi sociali ai anului 2022” și pentru „Premiul Asistentul social al anului” va fi realizată de către asistenți sociali principali nominalizați în baza deciziei presedintelul CNASR. Pentru fiecare premiu vor fi nominalizați 3 asistenți sociali principali, cu experiență în domeniul premiului ale cărui aplicații le vor evalua. Evaluarea, va fi independentă și se va face pe baza criteriilor stabilite la art. 16 și 17, fiecare evaluator stabilind un punctaj (de la 1 la 5) pentru fiecare aplicație.  Evaluările vor fi transmise juriului.

Asistenții sociali vor fi obligați să declare orice conflict de interese și se vor abține de la evaluarea participanților cu care se consideră că au un conflict de interese. în cazul în care apar situații de incompatibilitate, conflict de interese, evaluatorul aflat într-o astfel de situație se va retrage.

VOT ONLINE:

Concomitent cu etapa de preselecție, se va desfășura votul online care va reprezenta 25% din totalul punctajului final, alocat fiecărei aplicații. Votul online va fi disponibil pe site-ul Galei pentru fiecare premiu din cele 10 de la „Categoria asistenţi sociali ai anului 2022” și pentru „Premiul Asistentul social al anului 2022”. Rezultatele votului online vor fi transmise juriului.

 

JURIZARE

Art. 23. Aplicațiile înscrise în competiție vor fi supuse jurizării în vederea stabilirii finaliștilor. Membrii juriului vor stabili câștigătorii fiecărei secțiuni.

Art. 24. Juriul va fi constituit în baza deciziei președintelui Colegiului Național al Asistenților Sociali. Organizatorii competiției vor anunța componența completă a juriului cu 48 de ore înainte de începerea perioadei de jurizare.

Juriul va analiza propunerile evaluatorilor din etapa de preselecție, precum și rezultatele votului online pentru Categoria asistenţi sociali ai anului 2022 și pentru Premiul Asistentul social al anului  și va selecta finaliștii pentru fiecare categorie.

Pentru toate categoriile membrii juriului vor selecta 3 finaliști. Fiecare membru al juriului va furniza un punctaj pentru fiecare nominalizare; finaliştii aleşi vor fi cei cu cele mai mari punctaje primite de la juriu, în ordinea descrescatoare a punctajului obținut. Decizia juriului este definitivă.

Toți membrii juriului sunt obligați să declare orice conflict de interese și se vor abține de la jurizarea participanților cu care se consideră că au un conflict de interese. în cazul în care apar situații de incompatibilitate, conflict de interese, membrul juriului aflat într-o astfel de situație se va retrage din ședință în timpul procesului de jurizare a participantului cu care se află în situație de incompatibilitate/conflict de interese, și nu va face propria sa evaluare.

Art. 25. Finaliștii fiecărei categorii vor fi anunțați, în urma procesului de jurizare, câștigătorul premiului va fi anunțat în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, în data de 21 Martie 2023. Până la această dată rezultatul final este confidențial.

CNASR va face publică lista persoanelor care au intrat în finală pe site-ul competiției: gala.cnasr.ro pentru a asigura prezența persoanelor nominalizate la Gală. Nu se admit contestații cu privire la rezultatul jurizării.

Art. 26. Premiile acordate de către organizator în cadrul festivității de premiere a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială au caracter onorific. Forma, conținutul și titlul premiilor oferite în cadrul evenimentului sunt proprietatea intelectuală a organizatorului Galei. în funcție de disponibilitatea partenerilor, distincțiile pot fi însoțite de premii cu valoare materială. Valoarea premiilor va fi anunțată pe site-ul Galei până la data desfășurării evenimentului.

Art. 27.  în situația în care câștigătorul unei secțiuni nu poate fi prezent la decernarea premiilor în cadrul Galei, el poate delega sau împuternici prin înscris sub semnatură privată o altă persoană pentru a-i ridica premiul.