Bld. General Gheorghe Magheru, nr. 31, et. 6, sector 1, Bucuresti, cod postal 010325 Tel: 0748.124.585, 021.317.51.25

Nelida Ghiţulescu - Portret de asistent social din judeţul Argeş

In rândurile ce urmează o vom cunoaște pe Nelida Ghițulescu, de 12 ani Șef Birou Adopție și Postadopție din cadrul DGASPC Argeș. A pornit la drum ca asistent social, după ce a absolvit Universitate din Piteşti – Facultatea de Teologie Ortodoxă – Secţia Asistenţă Socială. Dedicarea cu care se ocupă de activitatea din cadrul Biroului pe care îl conduce, demonstrează încă o dată că omul potrivit la locul potrivit poate face minuni.

Din anul 2007 este membru în Comisia de avizare şi atestare profesională a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România și începând cu anul 2012, Nelida Ghiţulescu este preşedinte al Sucursalei teritoriale CNASR Argeş. De asemenea, este posesoarea unui portofoliu profesional vast în ceea ce priveşte specializările postuniversitare, iar în 2020 şi-a încununat dezvoltarea profesională prin susţinerea tezei de doctorat în Sociologie în cadrul Universităţii din Craiova. În domeniul de activitate pe care îl reprezintă, pe primul loc pune omul şi nevoia acestuia de a fi ajutat şi sprijinit. Pe plan personal, consideră că cea mai mare realizare este fiul ei, în vârstă de 21 de ani și student în anul II la Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza”.

Citeste mai multe aici