În conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. XXII, alin. (3), lit.b) din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare și cu prevederile Legii nr. 142/2026 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Direcția Asistență Socială Oltenița organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual de execuție vacant de asistent social debutant, pe perioadă nedeterminată, 8 ore/zi, 40 ore pe săptămână în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sf Gheorghe. Dosarele se depun la Direcția Asistență Socială Oltenița, Bdul Republicii, nr.39, Bl. R, Sc. C, Mun. Oltenița, Jud. Călărași. Relații suplimentare se pot obține de la sediul instituției sau la telefon 0242/515659.
I. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele documente:
a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate; c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;
Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap (după caz) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
II. Condițiile generale de participare:
În conformitate cu prevederile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/28.10.2022 pentru abrobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin (1) și (2) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condițîi specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
III. Condiții specifice:
POST ASISTENT SOCIAL DEBUTANT
-
studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul Asistență Socială, cod COR 263501
-
Aviz de liberă practică emis de Colegiul Național al Asistenților Sociali cu treaptă de competență debutant;
-
vechime în specialitate: nu este necesară.
IV. Bibliografia și tematica de concurs:
ASISTENT SOCIAL DEBUTANT
- Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social
Tematica: Cap. I – Activitatea asistentului social art. (3-5). 2. Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare
Tematica: CAP. III - Sistemul de servicii sociale CAP. IV - SECȚIUNEA a 4-a - Asistență socială a persoanelor vârstnice. 3. Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu modificările și completările ulterioare Tematica: Integral 4. Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare
Tematica: Cap. I – Dispoziții generale Cap. II – SECȚIUNEA a 2-a – Licentierea serviciilor sociale
- Ordinul Ministrului Muncii și Justiției Sociale nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, cu modificările și completările ulterioare Tematica: Anexa nr. 1 la Ordinul 29/2019
V. Calendarul de desfășurare a concursului
1.Depunerea dosarelor de înscriere la concurs se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, la sediul Direcției Asistență Socială Oltenița, Bdul Republicii, nr. 39, Bl. R, Sc. C, parter, Mun Oltenița, Jud. Călărași, în perioada 09.11.2026 – 20.11.2026, program luni-joi, orele 08.30-16.00 și vineri 08.30-13.00.
- Susținerea probei scrise și a interviului se vă desfășura la sediul Cantinei de Ajutor Social din mun. Oltenița, Str. Traian, Nr.16, Jud. Călărași.
24.11.2026 - afișare rezultate selecție dosare
25.11.2026 - depunere contestații rezultate selecție dosare
26.11.2026- afișare rezultate contestații selecție dosare
7.12.2026 - data desfășurării probei scrise, ora 10
8.12.2026- afișare rezultate proba scrisă
9.12.2026 - depunere contestații proba scrisă
10.12.2026- afișare rezultate contestații proba scrisă
Data și ora interviului se afișează odată cu rezultatele la proba scrisă.